Blogger Widgets

miercuri, 25 decembrie 2013

Disperare.

      Şi-apoi, dacă vedenia asta, atât de vie şi sfâşietoare cu tine, nu e semn de nebunie crâncenă ce altceva ar putea să fie?
 
       Desnădejdea e atunci când, descompus fiind, nu mai vine nimeni să-ţi unească încheieturile, umerii şi pieile, cu tot cu cute şi aluniţe. Atunci când nimeni nu vrea să te refacă din nimic. Când eşti plin de negru în sânge şi-aştepţi pe cineva să suga noaptea din tine. Şi-aştepţi, înnebunind...

      Disperarea e atunci când mă întreb care sunt degetele mele şi care sunt ale tale. Mi te-am iubit atât de mult încât am început să cred că sunt tu şi că toate degetele mele îţi aparţin. Şi paşii şi dinţii. Gura cu totul. Pe rând, însă. Niciodată în acelaşi timp. Cu gura te-am iubit cel mai mult. Cu mâinile cel mai puţin.

      Nebunia e atunci când îmi bag mâna, până la cot, adânc pe gât. Să te caut, să te găsesc, să nu te pierd. Şi răscolesc în mine munţi şi-ntunericuri, scuip în prăpastii şi răstorn bolovani că singurătatea mi-e multă şi grea de când te-ai stins.Şi-mi ajunge mâna până la coapse, până la genunchi, până-n călcâie, înăuntru, întrebând la fiecare rascurce de artere şi la fiecare nucleu, celulă, ţesut, de tine. Într-un târziu îmi intră şi mâna cealaltă, bolnavă de tine, strigându-te. Şi-mi întru toată pe gât, cu picioare şi plete, cu globul ocular stâng şi apoi cu cel drept, mă înghit zdravăn, să nu-mi rămân în gât, şi cu frigul din oase intrându-mi printre dinţi sap cu picioarele şi cu gura până dau de lumină. Iară de n-am să dau de ea, mă întreb acum, aş putea oare să mă dezghit?

      Desnădejdea e atunci când mai degrabă aştept să orbesc decât să te zăresc.
      Disperarea e atunci când prefer să nu mai aştept. Mă orbesc singură.
      Nebunia e acum.

15 comentarii:

  1. am considerat intotdeauna disprerarea un dusman de temut, si da, foarte usor te poate duce spre nebunie.
    o postare superba zuzilina.
    pupicei si un Craciun fericit iti doresc!!!
    :*:*:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e important sa invatam cum sa profitam de fiecare stare.
      Iti multumesc mult, zuzule, si iti doresc si eu sarbatori superbe alaturi de cei dragi tie! :*

      Ștergere
  2. E cumplit să cazi în deznădejde.E cea mai de jos stare sufletească a unui om.O știu.

    Crăciun fericit! :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Într-adevăr... disperarea... toată lumea trece prin viaţă şi ştie gustul acesteia... însă mi se pare ceva juvenil... totul poate să se schimbe cu puţină perseverenţă. Mie unul mi-a plăcut foarte mult această postare. Felicitări şi numai bine alături de cei dragi!

    http://onlyoneaveragejoe.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca vrem cu adevarat putem sa schimbam orice.
      Iti multumesc mult pentru apreciere! :)

      Ștergere
  4. ce frumos...ai definit perfect această noţiune

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne ! Mi-a fost atat de dor de postarile tale ! :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Ideale cuvinte ,simtire.Am sa spun asta la nesfarsit ,ador felul tau de a scrie si de a ne impartasi tot ce traiesti ,este ...unic.
    Ai grija de tine ,scumpo! :*

    RăspundețiȘtergere
  7. Singurul gand care-mi vine acum in minte este ca toate trec... ;) Take care! Kissez

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar ca unele trec mai greu...
      Te pup si eu! :)

      Ștergere
    2. da, si raman si urme, dar asa e viata. :*

      Ștergere

Prin cuvinte,mintea prinde aripi..