" Vreau să-ţi intru în sânge..."
Mă joc mereu de-a Dumnezeu. Joacă-te şi tu cu mine. Măcar azi. Măcar o dată...
Priveşte-mă păgân cum mi te fac din nimic şi tu răsari lunar, ambiguu, în cheaguri şifonate de lumină.
Cândva mi te-am modelat din bolovani şi pietriş, te-am zidit din hemoragii de vant şi te-am colorat cu carioci. Temperate. Cu clima tropicală. Longevive.
Altă dată, fugitiv, când ochii înca-mi stăteau în orbite, mi te-am făcut din plastilină. Albastră. De cobalt. Şi-n colţul gurii îţi curgeau şanţuri de cer. Apoi mi te-am aşezat pe pieptul decupat de stern. Am simtit o zvâcnire de ventricul stâng şi plastilina s-a umflat. Am vazut vag cum te naşti că mi te-au furat stelele să fi partea lor senină de cer.
Când toamna murea mi te-am facut din frunze şi ploi. Erai desuet în mers. Deşirându-te pe străzi la rădăcină de felinar. Miroseai a dovleci copţi şi a nopţi nedormite. Mi te-ai lipit de degete, zâmbitor. Mi te-ai încurcat în păr şi mi-ai foşnit în urechi.
Te-am lipit odata os cu os. Haotic. De amuzament. Te găsisem spart în edenu-mi din pantofi. Ţi-am pus oasele de la piciorul stâng la ochiul drept şi el clipea salbatic, stanjenit de realitate. Zona coccigiană îţi stătea spânzurată imediat sub cap si tâmplele ti se îndoiau nervoase în degetele lunguieţe. Iar sternul, saracul, l-am pus pe partea cealaltă, între omoplaţi, schimbânu-i orizonturile.
Niciodată nu te-am iubit mai mult ca atunci... deformat şi hidos în frumuseţe fiind.
Acum însa... mi te modelez cu ochii închişi. Ghicindu-te că altfel nu te mai ştiu.
Oarbă fiind te văd mai bine.
Şi de iubit te-aş fi iubit oricum. Şi oarbă de-aş fi fost. Te-aş fi iubit şi de nu te-aş fi cunoscut. Atunci te-aş fi iubit mai intens. Dramatic. Atunci te-aş fi iubit cu adevărat. Doar atunci ai fi putut fi sigur de iubirea mea. Lasa-mă dară să nu te mai cunosc,să nu te mai stiu, să nu mai exist,ca să vezi cât de mult te iubesc. Cu nesaţ. La fiecare suflare...drastic si obsesiv.
"Joacă-te cu mine de-a Dumnezeu.Eu te nasc iar si iar, tu omoară-mă la nesfârşit!"
